Azi fac 7 zile de când îmi citesc email-ul de doar două ori pe zi. La 11:00 AM si la 4:00 PM. Rezultatul a fost mult peste asteptările mele personale: mai puțin stres, mai multă productivitate, mai puțin zgomot, mai multă libertate. Plus de asta, am constatat că emailurile nu sunt niciodată urgente. Pe bune!

Neintenționat, am renunțat si la 80% din mobilă. Pentru că în curând o să mă mut, am donat toată mobila din casă mai puțin o canapea, două mese, un fotoliu si un suport pentru umerase. N-am simțit însă nevoia că as avea nevoie de mai mult. Am constatat că foloseam doar 20% din mobila din casă :-).

Intenționat, începând de astăzi am renunțat la 80% din activitățile neimportante pentru a mă concentra pe cele 20% care contează cu adevărat. Stiți voi, Vilfredo Pareto style.

Si ca sa inchei, astazi am citit una tare: “what gets measured gets managed”. Păi nu?

Pentru cei care n-o stiu sau au uitat-o, it goes like this:

Un om de afaceri american este trimis de către doctorii săi într-o vacanță în Mexic. După un telefon nelistitor primit de la birou, acesta iese la plimbare pe malul unui lac. Acolo, vede un pescar care tocmai se întorsese de la pescuit, cu câțiva pesti mari si frumosi în barcă.

“Cât ti-a luat să prinzi acesti pesti”, întrebă americanul.
“Foarte puțin timp”, răspunse pescarul mexican.
“De ce nu petreci mai mult timp pescuind, pentru a prinde mai mulți pesti”, întrebă americanul nedumerit
“Senor, am prins destui pentru a-mi întreține familia si pentru a da prietenilor”
“Dar, ce faci în restul timpului” întrebă americanul deja vizibil indignat

Mexicanul s-a uitat în sus si a zâmbit: “Dorm până târziu, pescuiesc un pic, mă joc cu copiii mei, îmi iau siesta de după masă în fiecare zi si ies în oras în fiecare seară cu prietenii, beau vin si cânt la chitară. Am o viață foarte ocupată, senor”.

Americanul a început să râdă si i-a spus: “Domnule, eu sunt un om de afaceri de succes in Statele Unite. Am două MBA-uri la activ si vă pot ajuta. Ați putea petrece mai mult timp pescuind, iar cu ceea ce produceți puteți cumpăra o barcă mai mare. Într-un timp foarte scurt, puteți cumpăra chiar mai multe bărci. Ulterior, puteți avea chiar o flotă. Apoi, vă puteți deschide un magazin, unde ați putea vinde pestele. Ulterior, puteți construi o rețea de împachetare si distribuție. V-ați putea muta în Mexico City, apoi în Los Angeles, apoi în New York si ați construi o afacere imensă.”

Mexicanul l-a întrebat: “Senor, cât ar dura asta?”
“Cam 15 - 20 de ani. Maxim 25″ i-a răspuns americanul.
“Si apoi ce voi face, senor?”

Americanul a râs si i-a răspuns: “Asta e partea cea mai bună. La momentul potrivit, vei putea vinde sau lista compania la bursă si vei deveni un om foarte, foarte bogat. Vei avea milioane.”

“Milioane, senor? Si apoi?”
“Apoi vei iesi la pensie, te vei muta într-un oras mic pe marginea unui lac, vei dormi până târziu, vei pescui un pic, te vei juca cu copiii tăi, îți vei lua siesta de după masă în fiecare zi, si vei iesi în oras în fiecare seară cu prietenii, vei bea vin si vei cânta la chitară”.

No further comments :).

Am redus numărul de feeduri pe care le urmăresc cu Google Reader la cele care îmi influențează într-un fel sau altul activitatea si la cele ale prietenilor. Mă gândesc că dacă o stire este chiar atât de importantă, va ajunge la mine într-un fel sau altul. Nu?

Începând de astăzi răspund la mailuri de două ori pe zi. Atât. Nici mai mult nici mai puțin. Si am setat si un autoresponder care anunță asta.

So far so good. Sper să mă țină, pentru că am avut o zi uber productivă si linistită.

Si în caz că vă întrebați ce m-a apucat, totul a pornit de la privelistea asta. Este ceea ce văd din noul birou Brainient. Si mă inspiră.

În altă ordine de idei, mă gândesc să mă apuc de videoblogging. How’s that for a hobby?

Că bani fac cu siguranță, altfel nu-mi explic cum e posibil ca în anul 2008, prima pagina a unui site să afiseze 90% publicitate si 10% content.

Sau, în aceiasi ordine de idei, poate chiar fac atât de mult succes încât îsi permit să aibe un site cu 90% publicitate si 10% content. Bravo lor :).

Not!

În aceeasi ordine de idei, it’s not all bad. În România, există antreprenori cu simțul răspunderii. Există oameni care fac România mai creativă, mai vie si mai inteligentă. Există oameni care influențează în bine, si oameni care visează. Există oameni care vor ajunge sus si oameni care fac succes. Există jurnalisti care stăpânesc acest mestesug si există oameni în care poți avea încredere. În România am prieteni.

Mi-as dori ca acest post să fie mai lung. Mult mai lung. But yet again, dacă ar fi cu mult mai lung nu ar mai trebui să-l scriu, nu?

Ei bine, ieri fusei la Orange care îmi făcu “update la soft”. Toate bune si frumoase. Numa’ că ajunsei la birou si observai că am si eu problema lui Dragos: nu se mai afisează mesajele. Dar ele vin în continuare.

Acum urmează să îmi suflec mânecile si să-mi resoftez singur telefonul. Că doar n-o fi rocket science si n-oi fi eu mai prost decât tehnicienii de la Orange.

Mă gândesc să-mi iau un 3310. Se mai fabrică?

Astăzi asteptam linistit culoarea verde a unui semafor din Piața Unirii, si pentru că Bold-ul era stricat stăteam si mă uitam la oamenii care traversau. Timp de 90 de secunde am încercat să descopăr ce le trece prin minte celor care treceau prin fața mea, încercând să le analizez expresia feței. N-am reusit să văd un singur om zâmbind într-un interval de 1 minut jumătate, în centrul capitalei României. M-am întristat.

În weekend am fost în IKEA, pentru a cumpăra diverse obiecte pentru noul birou. Niciodată în viața mea n-am văzut atât de mulți oameni pe metru pătrat, într-un magazin de mobilă. Si asta n-ar fi o problemă, nu sunt claustofob. Dar 90% din ei erau acolo ca să caste ochii. Parcă ar fi iesit la plimbare pe Lipscani. M-am enervat.

În prezent locuiesc în Berceni. Îmi caut un apartament în centru, dar nu mă grăbesc. În general ajung acasă la 23 si plec pe la 8. Mi s-a întâmplat să mi se taie curentul, internetul, cablul TV, curentul din nou. Să zicem că nu e vina lor. Deh, nu mi-am plătit facturile si e normal. Săptămâna asta însă m-am trezit cu o factura de 539 de RON la întreținere. Pe luna Septembrie, pentru un apartament cu 2 camere, în care locuieste o singură persoană. Nu-i prima oară, căci domnii care se ocupă de administrarea blocului au impresia că pentru mine banii cresc în pom si că sunt dispus să plătesc pierderile si incompetența lor. Prima oară am închis un ochi, a doua oară am zis că au gresit. But that’s it. Domnilor, vă anunț că vă dau în judecată. Retroactiv.

Mai grav decât cele de mai sus este că toate se datorează lipsei de educație. Iar oamenii ăstia mai au curajul să ceară o majorare de 50% a salariului.